Meciul Universitatea Cluj- Energeticianul, contând pentru etapa a 3-a a ligii secunde, se va desfășura pe nisip datorită mirobolanților de la Eco Garden care au turnat tiruri întregi de nisip pe gazonul de pe Cluj Arena. 
Cum în acest an gazonul de pe stadionul construit pentru Universitatea Cluj a scăpat ceva mai bine după Untold, organizatorii protejându-l cu mai mult succes față de anii precendenți, Universitatea Cluj a fost nevoită să joace în exil doar o singură etapă, urmând să revină acasă la finalul acestei săptămâni. Partida de duminică, cu Energeticianul, formație antrenată de Cristian Dulca, se anunță una extrem de importantă, oaspeții fiind neînvinși în primele două etape. Jucătorii celor două echipe vor trebui însă să fie foarte atenți duminică deoarece gazonul de pe Cluj Arena a fost transformat în plajă de celebra firmă de distrus gazoane, Eco Garden Construct.
După plecarea Untold și redarea stadionului pentru fotbal, firma care se ocupă de mentenanța gazonului a început lucrările de reabilitare a ierbii fără să țină cont de necesitatea ca meciul de campionat al Universității să se desfășoare pe o suprafață cât de cât acceptabilă. Deși din informațiile noastre clubul le-a cerut specialiștilor în distrugerea gazoanelor (și cel de la Craiova este tot ”opera” Eco Garden) să amâne punerea nispului până săptâmâna viitoare, acesția și-au văzut nestingheriți de treabă și au dus câteva tiruri de nisip pe Cluj Arena.
În aceste condiții, partida dintre ”U” și Energeticianul va semăna izbitor de mult cu celebrul România- Danemarca 2-5 din 2003, desfășurat pe ”plaja” de la București.
Tot mai des și tot mai grav, interesele Universității Cluj trec pe planul secund în fața unei găști de nemernici pentru care ”U” nu înseamnă nimic!
Noapte bună!

 

foto: facebook Cătălin Andrei

 

Comentarii