O parte dureroasa din istoria clubului s-a încheiat în urma cu doi ani prin falimentul societatii patronate de Florian Walter. S-au stiut foarte putine din interior despre perioada cuprinsa între 2009 si 2016, anii de "domnie" a celui care, potrivit unor pareri subiective, a fost atât omul sperantei cât si groparul Universitatii.Venit la Cluj în 2009, Florian Walter a preluat o societate aflata în incapacitate de plata, a curatat-o de datorii facute de altii, i-a facut pe suporteri sa viseze la cupele europene si apoi a plecat. Cortina s-a tras cu adevarat doar în 2016, dar Universitatea era în moarte clinica înca din 2012, odata cu plecarea la Ploiesti a actionarului principal si a 15 jucatori. Transferul gratuit catre Petrolul a celor 15 fotbalisti face obiectul unui dosar de urmarire penala deschis pe numele lui Florian Walter si a lui Ioan Marginean.
Niciodata pâna acum Florian Walter sau apropiatii sai nu au dezvaluit motivele pentru care au venit la Cluj si de ce au plecat. Misterul asupra intentiilor si lipsa explicatiilor privind cauzele esecului au scindat la vremea respectiva atât de mult suporterii încât s-a ajuns la situatii conflictuale explozive între cei care iubesc neconditionat Universitatea, fiecare având pretentia ca perceptia lui asupra situatiei de la "U" si a vinovatilor este cea reala. Numaiu.ro a fost în tot acest timp singurul loc în care cititorii au putut afla informatii reale din interiorul clubului. Fara a avea acces la vârful structurii (ceea ce a avut si o parte benefica, pentru ca în acest fel nu am fost expusi riscului intoxicarii), numaiu.ro si-a ajutat cititorii si suporterii sa afle multe lucruri tinute ascunse. Cu toate acestea, astazi, citind interceptarile aflate la dosarul lui Walter, recunoastem ca nu am stiut decât o parte minora din faptele aflate în spatele usilor. Dar, mai ales, nu am stiut cu adevarat ce vorbesc între ei si cum se comporta oamenii de care depindea viata Universitatii. Ce reprezenta "U" pentru ei.
Numaiu.ro începe de astazi un serial. Episoade dintr-un reality show fascinant transmis prin intermediul stenogramelor din interceptarile discutiilor lui Walter cu Marginean, Anamaria Prodan si alti actori fara voie ajunsi pe scena Universitatii. Nu avem pretentia ca prin aceste discutii vom face lumina. Dar, pentru prima data, urmarind ce si cum discuta acesti oameni, puteti sa va faceti o idee mai apropiata de realitate asupra evenimentelor care au dus la falimentul din 2016.

Marginean sta ca pula!

Primul episod e din seara zilei de 14 noiembrie 2012. DIICOT-ul descinde în sediul clubului din baza Dan Anca si ridica documente. Walter e la Bucuresti, sub juramânt ca nu mai calcă în Cluj. E agitat, subiectul îi provoaca o neliniste evidenta din moment ce toate discutiile din acea zi au ca subiect actiunea DIICOT. La ora 20,45 îl suna pe Ioan Marginean, aflat la Cluj:

Marginean: Da.
Walter: Ce faci, mai?
Marginean: Stau ca pula, ce sa fac? Baga-mi-as, m-as duce  cât vad cu ochii...Ce sa fac?
Walter: Alte evenimente?
Marginean: N-am ce... Nu mai raspund la telefoane, da-i în pizda ma-sii
Walter: Ce sa zic? Eu vreau sa ma autodenunt mâine la ... nu mâine, azi... la DNA.
Marginean: Cum adica???
Walter: Ma autodenunt, zic, ba, daca vreti sa ma cautati, eu sunt.
Marginean: Ai de capul meu, domnule, pai nu se poate, ca nu e nici o neregula, dom’le
Walter: Tu nu întelegi, vrei sa ne autodenuntam, sa facem revizie în tara asta, ca nu am facut nimic. N-am furat pe nimeni. Pa cine pula mea am furat?
Marginean: Pe nimeni!
Walter: Pai si atunci, ce facem?
Marginean: No, pai ne consultam cu avocatii Si facem...
Walter: Ce pula mea consultatii...ne autodenunt amandoi?
Marginean: Da.
Walter: Da?
Marginean: Da.
Walter: Ma duc si ma autodenut la DNA, io ma prezint la DNA... aia o sa zica: ce cauti domnu? ... Pai, domnule... ma cauta lumea.
Marginean: Doamne, Doamne, Doamne...

 

În continuare, Marginean îi spune lui Walter ca au fost ridicate acte din 2009 pâna acum (2012, n.n.). Adica doar din momentul în care Walter a preluat Universitatea de la Consiliul local, exclamarile celor doi si discutiile anterioare indicând faptul ca au impresia ca este vorba de o lucratura, nefiind solicitate si actele din perioada când "U" Cluj avea Primaria ca actionar principal. În concordanta cu tonul discutiei e amintita si Anamaria Prodan:

Walter: Pai? Hai sa facem.
Marginean: Pai, io acuma îi explicam la ...
Walter: Hai sa-i atacam...
Marginean: Pai, acuma îi explicam la proasta aia de Anamaria Prodan, pai tu, dac nu stii subiectul... io-mi cumpar un apartament nou-nout....
Walter: Nu mai zi... las-o dracu pe aia, ce ti-a zis jurista? Ce au facut aia, ce au cerut acolo?
Marginean: Deci au luat din 2009.
Walter: Aaaa... din 2009.
Marginean: Hopa!
Walter: Aha...
Marginean: Din 2009 numa’... pâna acuma, inclusiv octombrie. Da, si or luat toate actele, le-au sigilat în prezenta lor si or zis ca nu le deschid, numai când au nevoie de ceva, sa mearga un reprezentant al clubului, respectiv jurista.
Walter: (... – vorbe de încurajare )

 

Către finalul discuţiei dintre doi oameni surescitaţi, apare un element amuzant. numaiu.ro i-a găsit lui Mărginean o poreclă, "Marele Blond", şi se pare că aceasta a prins la public din moment ce chiar Walter o foloseşte când i se adresează lui Limoniu. În timpul convorbirii, Walter primeşte un sms de la un suporter.
Mărginean: Io mă duc până în pânzele albe, să fie foarte clar.
Walter: Marele Blond, dacă intrăm, intrăm amândoi la pârnaie. Da?
Mărginean: Da ce, mă? M-am dat eu deoparte vreodată, ia zi?
Walter: Nu te-ai dat deoparte!
Mărginean: Păi nici nu mă dau, ca să-ți fie foarte clar...
Walter: Și fii-tu să vadă ce înseamnă legislația României (...) și Dan Lazar are copii, și toată lumea pe acolo are copii...
Florian Walter primește un sms de la Zaiu Bogdan (identificat True Caller, 0745xxxxxx)
“Blestemele noastre (a suporterilor) spuse cu ochii în lacrimi, se pare că te-au ajuns. Noi o să demonstrăm că “U” nu moare, tu o să plângi cu ochii în lacrimi, de o să se audă până pe Cluj Arena”

***

Ramaneti pe numaiu.ro, la ora 17 publicam convorbirea dintre Walter si Gigi Becali!

Comentarii