Florian Walter şi Ioan Mărginean sunt  trimişi în judecată alături de Daniel Capră şi Marius Nicolae, fiind acuzaţi de fapte de crimă organizată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi constituire de grup infracţional, într-un dosar în care procurorii au calculat prejudiciul la 11 milioane de euro. În 2012, mai mulţi jucători de la Universitatea Cluj au fost transferaţi la Petrolul Ploieşti fără sume de transfer. În 14 noiembrie 2012, DIICOT Cluj descinde la sediul clubului Universitatea şi ridică actele contabile. Walter, plecat deja la Ploieşti, trăieşte intens evenimentul şi pe parcursul zilei discută subiectul în cercul de cunoştinţe care cuprinde oameni din fotbal, ziarişti, politicieni sau prieteni. După ce e pus la curent de către "Marele Blond" Ioan Mărginean cu evenimentele din Cluj, Walter îi propune acestuia să se autodenunţe împreună, convinşi amândoi că nu au făcut nimic ilegal. În realitate, deşi au avut la dispoziţie o jumătate de an ca să pregătească mutarea (Walter anunţase din ianuarie că pleacă la Ploieşti), transferul jucătorilor se face cu zero lei, o greşeală ce ţine de abecedarul societăţilor comerciale. Walter e convins că nu i se poate întâmpla nimic din moment ce crede că banii firmei sunt banii lui şi îl sună pe Gigi Becali. Evaluând situaţia, acesta îi răspunde pe loc unde a greşit şi îl învaţă cum se procedează în astfel de situaţii. Supărat ca un copil când este contrazis, Walter îi spune lui Becali că nu îl va mai suna :).

Florian Walter îl sună pe Gigi Becali , seara la 22:05
 

Becali: Daaa? Alo?
Walter: Alo!!!! 
Becali: Daaa!
Walter: Vorbeam cu Horia mă, cu Ivanovici!
Becali: Ia zi mă tată, ce ,ce... Mi-a zis FINU-mi-o, ce s-a întâmplat...nu-ştiu ce...
Walter: Dacă nu te-ai uitat la emisiuni, te las în pace. Ce faci, dormi?
Becali: Da, nu mă, stăteam aşa da mi-a zis FINU, bă naşule ai văzut ce, bă nu-ş ce, ce percheziţii?!!
Walter: Eeeee...Mă acuză acuză ăştia cu transferurile de la U Cluj la Petrolul. DIICOT şi astea...Deci e făcătură mare de tot!!!
Becali: Ce, cum, ce?!!!
Walter: Păi ia pulsul și sună, și sună-l pă Horia că am intrat acum pă Horia!!! Paszkany ăsta nu ne lasă în pace...Mai du-te ia și tu pulsul!
Becali: Păi, de la cine să iau, zi?
Walter: Păi, în primul rând de la emisiune, credeam că știi, că se....a...no...că știi, că ai văzut chestia asta, că mă acuză ăștia că am transferat 14 jucători de la U Cluj la Petrolul cu 0 bani. 
Becali: Și tu cum i-ai transferat?
Walter: Cu 0 bani! Sunt liberi de contract!
Becali: Nu trebuia să faci așa. 
Walter: Păi de ce trebuia să fac mă, altceva. Că de ce?!!!
Becali: Trebuia să îi transferi și să te descarci de acolo și să te încarci în partea ailaltă, datoare Petrolul la tine și te descarci cu bani de la U Cluj!!!
Walter: Da băi, da, ai dreptate. Dar legea, ce spune legea!? Pot să o fac cum trebuie, tu când iei un jucător cu 500.000 euro și dup-aia îl dai cu 100.000, cum e ?!!!
Becali: Băi Walter...
Walter: Sau îl dai cu 0!!!
Becali: Băi Walter! Tu nu înțelegi că ai greșit?!! Ai greșit!
Walter: Bine, nu te mai sun...
Becali: Băi, tu n-ai, tu n-ai...tu moral ai dreptate! Tu, banii tăi, cutare! Dar... 
Walter: Păi nu sunt banii mei la U Cluj, băi, păi da ai cui pula mea erau? Ai Statului?

Comentarii