„Ce încercăm noi acum să facem la Universitatea nu-i uşor deloc. Trebuie să lucrăm la ce înseamnă viitorul clubului, la condiţii, dar acum e foarte greu să-ţi propui obiective ambiţioase în situaţia în care suntem noi. Nu mai vreau să ne ascundem în spatele unor rezultate şi să nu vedem realitatea, de fapt. Trebuie să cultivăm suporterii şi ei să înţeleagă că depindem de ei. Clubul ăsta depinde de cei care vin la stadion, de abonamente, de membri cotizanţi, şi în funcţie de cum vor reacţiona suporterii la acest mesaj noi o să ne atingem obiectivele. E greu pentru că nu mai vin anumiţi sponsori să dea milioane, e tot mai greu ca cineva să dea bani mulţi, aşa că trebuie să ne autofinanţăm, iar abonamentele sunt o soluţie”

Ioan Ovidiu Sabău- sursa: cjsport.ro

Pentru prima dată de la începutul noii vieţi a Universităţii Cluj, cineva din interior comunică coerent. Până ieri, tot ce ne spunea Universitatea prin oamenii ei era o poleială peste nimic. Un proiect al comunităţii sprijinit pe piloni economici puternici, crescător de la an la an până în liga 1, model german de succes, bază sportivă de milioane de euro etc. Bonus la toate acestea, echipa excelează la intervenţie.

Acum, când încă nu e totul pierdut, Sabău are curajul să înfrunte şi să spună realitatea. Nu există niciun proiect “U” Cluj în forma promovată de aproape un an. Rezultatele sportive, perla din coroana comunicării, nu sunt cele care contează cu adevărat la “U”, astăzi. Într-un fel, prin ceea ce declară, Sabău recunoaşte că abordarea de până acum a fost greşită.

Cred, şi citind cuvintele lui Sabău sunt tot mai sigur, că s-a risipit deja un an la “U”. Pierdut emoţii, le declar nule.

Din fericire, nu e încă târziu pentru o reîntoarcere la drumul sănătos. Lăsăm visele, acceptăm realitatea. Da, clubul are nevoie de suporteri mai mult ca oricând. În ei stă forţa lui “U”. Dacă va şti să-i găsească în număr semnificativ, să-i atragă la stadion, la abonamente sau în rândul membrilor cotizanţi, abia atunci va exista cu adevărat proiectul “U” şi obiectivele vor putea fi atinse. Iar asta nu se face nici cu 14-0 în compania amatorilor, nici cu eforturi groteşti de a susţine cât mai multe meciuri pe teren propriu şi nici cu exasperante repetiţii despre cum pot ajuta suporterii clubul.

Decamdată, mă limitez la a constata cu tristeţe ceea ce bănuiam de multă vreme: nu există proiectul “U”! În acelaşi timp, sprijinit pe ceea ce spune Sabău, cred, pentru prima dată, că proiectul “U” are o şansă să apară!

 

 

Comentarii