O parte din jucătorii Viitorului şi-au trăit bucuria calificării în finala Ligii Elitelor scuipându-ne jucătorii. Anterior, oficialii clubului de la Marea Neagră (poate de la ea s-au înnegrit în cerul gurii şi bijuteriile regelui) au contestat faptul că Universitatea avea în teren mai mulţi jucători de 17 ani. Ei, cei de la Viitorul, s-au prezentat cu juniori de 19 ani şi totuşi le-am ţinut piept. Ei, cu multe sezoane în Liga 1, noi, cu anonimi de a căror existenţă nici nu am ştiut până când s-au golit conturile clubului şi am început să ne uităm după jucători prin propria ogradă.

S-a plâns mult în vestiarul lui U după meci. Am fost aproape de o performanţă incredibilă şi imposibil de înţeles pentru cei care nu îi cunosc pe copiii noştri. Ei, cei neatinşi de figurile şi aerele fotbalului din vestiarul mare, păstrează încă nealterat spiritul. Un spirit care a i-a făcut egalii Viitorului. Au vrut, au luptat până la ultima picătură de energie şi au pierdut. Demni.

Nu mai plângeţi, băieţi! Unde au scuipat vagabonzii lui Hagi, vom săruta noi!

Mulţumim pentru speranţă.

Comentarii