Am mai pierdut un „U”ist drag. S-a dus dintre noi, aşa cum şi-a trăit viaţa. Discret şi modest. Uţu Moldovan, fostul nostru portar din anii '70-'80, a fost ceea ce oamenii numesc un „drag”. Pentru felul lui de-a fi, galeria acelor ani îl iubea. Apăra împreună cu Marcel Lăzăreanu, aproape aceaşi generaţie. Aveam portari, atunci. Era o plăcere sa îi vezi, chiar şi numai la antrenamente. Sute de oameni mergeau în „Babeş” la antrenamentele echipei. Îi iubeam aşa cum erau ei, în „B”, în „A”, nu conta. Erau frumoşi. Noi vroiam să fim la fel de frumoşi. Doar un puşti fiind, orice plonjon de-al lor era pentru mine un cântec despre „U”. Mi se părea grozav să îi văd aproape, la antrenament, la câţiva metri de mine... Ei erau diferiţi, oarecum. Lăzăreanu era un muncitor, un „neamţ” pragmatic. Prea pragmatic. Uţu era un „U”-ist brav,  plin de talent, curat. Mult prea curat. L-am cunoscut personal şi pe Marcel Lăzăreanu... Dar pe Uţu l-am preţuit foarte mult...

Mi-l amintesc pe Uţu Moldovan dintr-o „deplasare” la Timişoara. A făcut Uţu un meci mare, atunci. În 1980, cred. Am pierdut cu 3-2, dar a apărat de i-a înebunit... I-a scos lui Liţă Dumitru vreo trei şuturi din şase metri. Ca să fac o trimitere în „epocă”, divaghez puţin. Îmi amintesc că  după acea partida, Păltinişan, simpolul poliştilor, într-un interviu, a spus ca cel mai bun atacant pe care l-a ţinut în marcaj vreodată a fost Tim Câmpeanu. Ce meci a făcut Tim, ce bun era... Păltinişan nu era oricine. Jucase în Naţională, eliminase Glasgow în cupele europene. Parca şi pe Atletico Madrid... Am pierdut meciul atunci, dar cântam, ne bucuram. Ne bucuram doar sa fim lângă „U”, când aveam meci. Lângă Uţu, lângă toţi ceilalţi. Eram altfel atunci, pentru ca „U” era altfel. Eram altfel pentru că nu conta nici rezultatul, nici ziua care a trecut... Veneau alte zile şi ani în care trebuia să ne bucurăm.  

Mi-l mai amintesc pe Uţu, dupa un meci de la Bucuresti, cu Sportul Studenţesc. Tot prin anii aceia. Am pierdut cu 6-0, dar noi cântam, de se minunau miticii. Lumea ne aplauda pe străzi, în Bucureşti, în orice oraş din ţară. Trei boabe a luat Lăzăreanu, trei a luat Uţu, în acel meci. Am venit acasă, de la Bucureşti, după meci, împreună cu echipa în acelaşi vagon, cu un tren de noapte. Fotbaliştii ne-au lăsat să stăm pe culoar, ca să nu plătim naşul, care naş nu intra în vagonul rezervat echipei. Nici nu cred că mai aveam bani de întoarcere. Eram vreo douăzeci de suporteri, nu mai mulţi. Când am ajuns la Cluj, jucătorii trăgeau în gară de ditamai bagajele. Nu îi aştepta nici autocar, nici maşini. Nu erau boieri ca acum. Îi ştiam pe fotbalişti unde locuiesc. Ne-am împărţit. Suporterii care erau din Mănăştur, Grigorescu au luat bagajele celor care locuiau în zonă. Nu erau taxiuri, pe troleibuz se întorceau acasă şi fotbaliştii şi fanii. Uţu Moldovan şi Gusti Ţegean locuiau în Gheorgheni.

Împreună cu un prieten, le-am luat genţile mai mult cu forţa decât cu voia lor. De la gară, ne-am dus frumos acasă cu „treiul”. Era dimineaţă bună, pe la 7.00. Surpriză frumoasă... Ajunşi în Gheorgheni, Gusti Ţegean ne-a invitat la el, împreună cu Uţu. Am băut o cafea, o ţuică, apoi am plecat la şcoli, la liceu, fiind o zi de luni. Am povestit cu ei vreo două ore în acea dimineaţă. Mi se părea că visez. Aceasta este cea mai frumoasă amintire a mea, ca suporter. O amintire de-o dimineaţă, după un 0-6, când am cărat bagajele lor şi când m-au primit în casă nişte jucători ai lui „U”.Cea mai frumoasă amintire pentru că am înţeles atunci legătura de suflet între suporterii şi jucătorii lui „U”.  Această legătură frumoasă a existat cândva... Zeci de ani a existat.  La orice meci i-am mai văzut apoi, plonjam cu Uţu, driblam cu Gusti... Pentru un adolescent de 16-17 ani nu putea fi satisfacţie  mai mare. Uţu a fost unul dintre cei care mi-au bucurat sufletul copilăriei...  

Acum, e cam greu să îmi închei simplele amintiri. Dacă nu l-aş fi cunoscut atunci pe Uţu aş spune o frază de genul, „O lacrimă pentru tine, Uţu!”. Însă ştiu că nu i-ar fi plăcut. Era bărbat, Uţu. I-ar fi plăcut mai mult un „Haide U”,  spus din toată inima.

De aceea, „Haide U”!.

Adrian Cinpoeru

Comentarii